Treceți la conținutul principal

Vrem spitale, nu catedrale


Roxana striga cât o țineau puterile: „Vrem spitale, nu catedrale”. Se afla în mulțimea înfierbântată și nemulțumită. Se simțea legată atât de strâns de oamenii pe care îi întâlnise pentru prima dată. Împreună cu ei reușea să dea glas unei revolte pe care nu mai putea să o țină sub control. Trăia un amestec de uimire, mâhnire și revoltă că în loc de spitale se construiesc catedrale.

Trecuse curând euforia acelor zile. În inima Roxanei rămase adânc întipărită convingerea că oamenii trebuie să iasă din întunericul în care îi ținea credința. Blama statul că susține activitatea Bisericii și îi considera pe preoți niște înșelați și înșelători, vânzători de vise deșarte.

La puțin timp după demonstrațiile la care participase primi răspuns pozitiv la cererea de angajare pentru un an de zile într-o clinică de psihiatrie din străinătate. Se pregătea să lucreze pentru un an în Germania. Era fericită că va găsi acolo un sistem  made in Germany, în care totul funcționează perfect, unde construcția de spitale nu este împiedicată de construirea de biserici. Încântarea i-a fost pe măsura așteptărilor când a pășit în Düsseldorf. Tocmai se dărâma o biserică din centrul orașului.

– Aici este cu adevărat o societate normală, comunică Roxana prietenului său la telefon. Abia aștept să vii să vezi în sfârșit ce înseamnă normalitate. În România nu o să avem niciodată această șansă. Astăzi am fost martoră la un gest firesc într-o societate în care rațiunea primează superstiției. A fost dărâmată o catedrală chiar sub ochii mei. Pe acel loc vor apărea construcții cu adevărat utile.
Prietenul îi împărtășea opiniile. Roxana era extrem de mulțumită de modul în care funcționau lucrurile. Se simțea apreciată și răsplătită pe măsură. Ardoarea cu care muncea zilnic peste 12 ore o epuiză însă curând. Devenea tot mai mai slăbită.

– Sunt deosebit de încântată de tot ce am învățat și învăț. Sunt însă tot mai obosită. Nu mai am răbdare să ascult pe nimeni. Am impresia că e totuși prea mult, se plângea Roxana prietenului ei.
–  Nu te lăsa chiar acum. Profită de tot timpul care ți-a mai rămas. Apoi te vei întoarce și vei pune în practică toată experiența acumulată acolo, îi răspunse Paul.

Roxana a cedat la un moment dat după atâtea ore de lucru în spital, după atâtea cursuri de perfecționare, după atâtea discuții interminabile înainte și după serviciu în cadrul colegiului medical. Dormea doar patru ore pe noapte, iar mintea îi era încărcată de problemele pacienților, de grija hârtiilor, de teama de a eșua, de lipsa prietenilor, de presiunea unei noi zile în care trebuia să dea randament desăvârșit pentru a susține sistemul perfect.

– Domnule doctor, aș dori să stau de vorbă cu dumneavoastră despre câteva probleme persoanale, se adresă Roxana celui mai bun doctor din clinica la care lucra.
– Cu cea mai mare plăcere. O să vă fac o programare, răspunse scurt domnul Schmidt.
– Am nevoie urgentă de ajutorul dumneavoastră. Vă rog să mă primiți cât puteți de repede, insistă Roxana.
– Nicio problemă. În 3 săptămâni, pe 12 februarie, ora 11:30. Vă aștept, răspunse doctorul și se grăbi la vizita medicală.

Roxana simțea că i se năruie ultima speranță. Nu mai avea deloc liniște. Trupul îi tremura de oboseală. Nu mai putea asimila nimic, nu mai putea gândi, nu mai putea închide niciun ochi noaptea.
– Fă-ți programare la un alt doctor, o sfătuia Paul. Nu se poate să nu fie undeva cineva cu care să vorbești despre aceste probleme.
– Am sunat la toate clinicile de psihiatrie. Nu există niciun loc liber. Sunt toate ocupate, răspunse cu glas stins Roxana.
–  Mai încearcă, sunt convins că vei reuși. Am încredere, o încurajă Paul.
Roxana sună peste tot, dar nu găsi posibilitatea unei programări urgente. Încercă ultima variantă și sună la cea mai nouă clinică.
– Bună ziua. Mă numesc Roxana Pintilescu și sunt doctor psihiatru la clinica din Holthausen. Aș dori o programare la clinica dumneavoastră.
– Pentru un pacient de-al dumneavoastră?
– Eu sunt pacientul. Aș dori să încep o terapie cu domnul doctor Fisch.
– Din păcate, domnul doctor Fisch nu mai face programări până anul viitor în martie. Vă recomand însă clinica din Grafenberg. Se va deschide în două săptămâni.
– Nu se poate nici cu internare? întrebă Roxana.
– Internare? Nu ați citit în ziar că nu mai sunt paturi la psihiatrie?

Roxana trânti receptorul dezănădjuită. După atâtea telefoane nu găsise niciun loc la un cabinet de psihoterapie și nici măcar la spital, ea care îngrijea cu atâta devotament pacienții cu afecțiuni psihice. Nu îndrăznea să se ducă la colegii ei. Îi considera pe toți incompetenți în afară de doctorul Schmidt. Nici nu voia să își prescrie singură un tratament. Avea nevoie să vorbească. Știa foarte bine că sufletul nu îl poți trata cu pastile.

Se anunță bolnavă la serviciu și se hotărî să facă o plimbare prin Düsseldorf. Mergea și nu știa pe unde o poartă pașii. Avea sentimentul că nu a fost niciodată pe acolo, deși fusese de mult ori prin centrul orașului. La un moment dat zări o catedrală la intrarea căreia se afla o placă pe care scria: Parohia Ortodoxă Română Düsseldorf. Își făcuse curaj și intră în catedrală. Întâmplător acolo era părintele Macarie care împacheta diferite lucruri.

– Măcar aici este cineva cu care pot vorbi în limba mea, se gândi Roxana.

Se așeză în ultima bancă. Pe bancă zări o carte a părintelui Paisie Aghioritul. O deschise la întâmplare și ochii i se fixară pe niște cuvinte care o făcură să tresară: „Fără duhovnici buni bisericile se golesc şi se umplu psihiatriile, închisorile şi spitalele”. Ceva îi atinsese inima și o făcu să se ridice și să intre în vorbă cu părintele căruia îi relată stările prin care trecea. Părintele o asculta cu atenție și nu scotea niciun cuvânt. Pe măsură ce vorbea, Roxana se simțea tot mai bine, mai eliberată. După ce povesti tot ce avea pe suflet, îi mulțumi părintelui și îi dădu o carte de vizită.

– Mă bucur să mai putem vorbi. Aș dori să mai vin, dacă se poate, spuse Roxana cu glas înveselit.
– Cu mare drag, doamnă doctor Pintilescu. Sunați-mă când simțiți nevoia, îi răspunse părintele.
– Eu aș dori să ne întâlnim față către față aici la biserică. Îmi face mult mai bine să vorbesc personal cu dumneavoastră, replică Roxana sătulă de telefoane.
– Cu mare drag, însă așa cum vedeți noi împachetăm lucrurile întrucât trebuie să părăsim această biserică.
– De ce trebuie să părăsiți această biserică? se miră Roxana. E o catedrală impresionantă.
– Această catedrală în care am fost găzduiți va fi demolată. Din păcate, deocamdată nu mai avem unde sluji, răspunse părintele trădându-și îndurerarea.

Roxanei nu îi venea să creadă. Cum să se dărâme o catedrală în care un om făcea o lucrare atât de mare? Cum să fie dat afară un om care îi adusese atâta mângâiere? Cum să fie alungat singurul om care și-a făcut timp să îi asculte durerea? Era uimită, mâhnită, revoltată.

de pr. Iosif-Cristian Rădulescu

Comentarii

  1. Foarte bun textul. As dori sa îl preiau și eu pentru un site cu care colaborez. Evident cu sursa precizata și eventual link către aceasta. Nu am găsit alta metoda sa va contactez :) multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Faina povestea. Insa nu cred ca rezolva problema spitale, nu catedrale. In Romania avem destule biserici pentru toata lumea, dar nu avem destule baze de tratament pentru mai multe boli si categorii de varsta. Nu trebuie demolate bisericile. Doar se cere ca spitalele si scolile sa fie prioritare. Un bun exemplu este Primaria Sectorului 1 care a dat de mai multe ori contributii de 10 milioane de lei pentru Catedrala Mantuirii Neamului. Nu zic ca trebuie interzis asta, dar doare sa vezi asta cand s-au facut zero investitii in scoli si spitale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Primaria Sectorului 1 NU a dat de mai multe ori contributii de 10 milioane de lei pentru Catedrala Mantuirii Neamului. De fapt, Primaria Sectorului 1 nu a contribuit niciodata nimic pentru acea catedrala. In schimb, Primaria Sectorului 1 finanteaza si renoveaza scolile din sector, precum si spitalele, chiar cele de interes national care ar putea fi finantate de la bugetul Ministerului Sanatatii. Este bine ca Primaria finanteaza scolile si spitalele. Ceea ce doare este neadevarul.

      Ștergere
    2. "De fapt, Primaria Sectorului 1 nu a contribuit niciodata nimic pentru acea catedrala."

      Sunt curios, pe ce va bazati aceasta afirmatie? Stiti prea bine ca suntem in anul 2017 (acusi 2018) si a face o cautare pe Google si verifica o informatie a devenit un lucru banal.

      Astfel, in doar 3 minute aflam chiar de pe site-ul Primarieri S1 cum ca inca din 2008 s-a semnat un parteneriat cu Patriarhia pentru diverse proiecte, printre care inclusiv Catedrala Neamului:
      * http://www.primariasector1.ro/articole/citeste/comunicate-presa/532/primaria-sectorului-1-contribuie-la-realizarea-catedralei-mantuirii-neamului
      Si presa relata, la vremea respectiva, despre asta:
      * http://jurnalul.ro/stiri/observator/patriarhia-si-primaria-sectorului-1-partenere-in-realizarea-catedralei-mantuirii-neamului-401142.html

      Deasemenea aflam ca, mai recent, anul acesta, presa relateaza:
      * https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/primaria-sector-1-da-10-milioane-de-lei-pentru-catedrala-mantuirii-neamului-837293
      ...deci avem:
      "Proiectul de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar Patriarhiei Române în valoare de 10.000.000 de lei pentru finanțarea unor lucrări la Catedrala Mânturii Neamului a fost aprobat"
      ...iar pe langa asta, mai avem:
      "În cursul anului 2017, Primăria Municipiului București a acordat, în două tranșe, 19,5 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului."
      ...si tot aici mai avem si:
      "La rândul său, Primăria Sectorului 5 a dat 9 milioane de lei pentru același obiectiv, tot în două tranșe (prima în iulie, a doua în septembrie)."

      Urat din partea dumneavoastra sa dezinformati atat de nonsalant si ipocrit. Sau poate totusi sa fie vorba doar de o lipsa de informare si de o lipsa de inspiratie in a va documenta corespunzator.

      Numai bine va doresc.

      Ștergere
  3. Regretabil ca s-a ajuns la o asemenea "competiție"!... Undeva s-a pierdut măsura... ori, într-adevăr nu mai avem duhovnici luminați, ori lumea nu mai poate fi prostită ușor... Ar mai fi o cale de mijloc...cea ortodoxă...mai mult bun simț în toate!...atât!.

    RăspundețiȘtergere
  4. Textul face grava confuzie intre rolul unui psihiatru (medic, diagnosticheaza si trateaza boli mintale ale pacientului - https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihiatrie) si cel al unui psiholog (tot medic, dar studiaza si ajuta rezolvarea problemelor de comportament si trairi emotionale ale pacientului - https://ro.wikipedia.org/wiki/Psihologie).

    Un preot cu o buna experienta poate cel mult acoperi o parte superficiala din rolul unui psiholog, dar in niciun caz cel al unui psihiatru (cazuri in care solutia unui preot ar fi o exorcizarea sau cine stie ce alta gaselnita nefericita cauzata de neintelegerea patologiei problemei).

    Draguta tentativa de "pilda", dar si foarte trista in acelasi timp. Cu peste 18.000 de biserici in toata tara, ar trebui sa fim mai zen decat maestrul Yoda.

    P.S.: Ok, sa presupunem ca ar fi asa cu psihiatria/psihologia (nu e clar care din ele), dar cu restul ramurilor medicinei cum ramane? Urgente, operatii, viata sau moarte, boli infectioase, terapie intensiva, cancer, etc.? Tot biserica rezolva si asta? Preotii cand se imbolnavesc nu tot in spital se roaga si ei? Sper ca nu militam pentru vindecare prin rugaciune si cazuri in care parintii refuza internarea copiilor grav bolnavi, cum au mai fost multe.

    Va doresc multa intelepciune!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Occident exista multi psihiatri care se axeaza pe psihoterapie, facand o lucrare de exceptie. Psihoterapia nu este rezervata exclusiv psihologilor. Nu toti care merg la psihoterapie se vindeca, pentru ca vindecarea, ca si in cazul mantuirii sufletului, se fundamneteaza pe participarea activa si consecventa pacientului. Textul are insa si alte accente, nu doar supraaglomerarea spitalelor si a cabinetelor de psihiatrie. Va doresc intelepciunea si bucuria de a le descoperi.

      Ștergere
    2. Bineinteles ca si preotii se trateaza in spital daca e cazul ca si noi toti.Comentariul dvs.denota superficialitate si inconsistenta si ati dorit sa-i imprimati si o nota de ironie. Este psihoterapia cognitiva sau comportamentala o modalitate de cunoastere a propriilor deficiente psihologice respectiv comportamentale si punerea lor sub control.Dar adevaratele traume sufletesti sau psihice traite in copilarie sau in viata adulta chiar din pacate nu pot fi tratate sau vindecate de stiinta medicala cu pretentia de radicalitate.Exista o psihoterapie ortodoxa, care este mentionata in unele tratate de medicina ca metoda terapeutica sub numele de sacroterapie.Se face referinta aici la anumite ritualuri religioase ca si participarea la Sf Liturghie,spovedania,impartasania,miruirea etc.Sunt forme de transmitere a energiei necreate de origine divina cu un potential benefic pe fiinta umana care poate remodela un caracter deficient si poate ajunge acolo unde medicina moderna ofera solutii dar nu radicale(exista in tratatele de psihiatrie un capitol"rautatea ca defect de personalitate"de exemplu)Si in plus o statistica efectuata de autoritatile americane pe doua esantioane de populatie:oameni care nu sunt atasati de biserica si nu participa la Liturghie sau nu sunt practicanti ai credintei in nici un fel si altul care participa regulat la serviciile religioase,si sunt practicanti ai credintei pe care nu numai ca o simt dar o si traiesc.Acest studiu a demonstrat ca populatia din cel de al doilea esantion a fost mai multumita cu viata personala,a avut o speranta de viata mai mare si o toleranta la frustrare mai scazuta.Sigur ca intre religie si stiinta exista o completare reciproca si un sincronism.Trupul se imbolnaveste de la suflet sustine religia.Stiinta medicala si f mult in Occident se pune accent pe medicina psihosomatica adica psiho-anima sau sufletul si soma-corpul.Cate boli psihosomatice nu ne-a oferit civilizatia moderna?Va spun eu 80% din boli sunt psihosomatice,cauzate de stres.Prima dereglare apare in organism la nivel emotional.Ulterior apare boala nivel celular si organic.Inclusiv cancerului ca si boala multifactoriala adica produsa de numeroase cauze i s-a atribuit o pondere ca si cauza declansatoare unui stres emotional.Sigur ca aceasta istorioara pilduitoare scrisa de preot dar nicidecum o "pilda"dincolo de invatatura care se poate deduce din ea se vrea a fi un mesaj cu tenta transcendentala.Ar fi bine sa dovedim cu totii mai multa intelepciune si profunzime.R.Vi.





      Ștergere
  5. O mică întrebare...
    Câți oameni din România au suflet ca parte a ființei lor?
    Şi câți oameni din România sunt bolnavi?
    Pun pariu că prima categorie e mult mai numeroasă decât a doua şi este foarte bine ca într-o lume a stress-ului să ai un loc liniştit unde să te poți refugia. Dacă aş fi fost ateu şi căutam linişte, m-aş fi dus după-amiaza în biserică.

    Biserica mereu a fost un refugiu al sănătății spirituale, care reprezintă stâlpul pe care se sprinjină şi sănătatea fizică şi mentală))

    RăspundețiȘtergere
  6. Frumoasă poveste, avem nevoie de spitale bine dotate, cu personal calificat dar și de biserici cu duhovnici buni!

    RăspundețiȘtergere
  7. Imaginea nu este a unei biserici din Bulgaria?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. da, mai exact, Catedrala „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia....

      Ștergere
  8. Va spun sincer ca articolul m-a lasat cu lacrimi in ochi... Sunt medic si am avut oameni care m-au primit altfel in Biserica lui Hristos, adica m-au primit cu bratele deschise si pentru asta nu cred ca o voi parasi vreodata... Suntem oameni si gresim mult, fie ca suntem medici, preoti si altele...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas de bucurie Hristos a înviat. Nimic nu îi putea fura pacea și bucuria pe care i le dăruia Hristos în clipele acelea. Au trecut anii. Părul părintelui strălucea alb și frumos ca și sufletul său. Se pregătea de Sfânta Liturghie din Noaptea Învierii, când la ușa din stânga a altarului un om cu inima frântă de durere aștepta să ofere dar de jertfă pentru slujba care tocmai avea să înceapă. Oferi lumânarea, prescura și pomelnicul cu mâinile tremurând și dispăru din nou în mulțimea de oameni îmbrăcați în straie de sărbătoare.
Sfânta Liturghie începu și glasul de rugăciune al părintelui umplea nu doar biserica ci și sufletele oamenilor. La finalul slujbei înălțătoare fiecare credincios se apropie să …

Vă invit la înmormântarea mea

- Bună ziua, domnule preot, mi se adresează telefonic o voce feminină. - Bună ziua, răspund, bănuind deja că am de-a face cu cineva care e foarte impregnat în gândire și abordare de mentalitatea locului. - Sunt doamna Schmidt și aș dori să vă invit la înmormântarea mea, îmi zice cu o deosebită detașare. - Vă mulțumesc de invitație, spun surprins de abordarea femeii care pare foarte împăcată cu evenimentul de care se pregătește. Nu am mai primit niciodată o astfel de invitație, răspund sfios.  - Păi, nu știu exact când va avea loc, însă eu vreau să mă asigur că totul va fi în regulă. - Suferiți de vreo boală?  - Da, am cancer și e posibil ca în trei ani să se agraveze foarte tare. Însă eu vreau să fiu sigură că înmormântarea mea va decurge așa cum îmi doresc. - Și ce vă doriți în mod deosebit? - Eu nu vreau să fie ca în România. Vreau ceva simplu, așa cum este aici, fără circ, îmi spune doamna pe un ton apăsat.
Mi-e greu să o conving acum că o înmormântare ortodoxă nu este un circ, chi…

Spurcata femeie lehuză

„Ne-ai spurcat casa. Nu știai că femeile lehuze nu au voie sa iasă din cameră?” Cam așa au fost și sunt încă întâmpinate proaspetele mămici în unele bordeie. Nașterea de prunci a devenit o spurcăciune,  în timp ce avortul și curvia o modă. Nu degeaba se spune că a înnebunit lumea. Da, a înnebunit lumea care a încetat să mai gândească. Vechea dispută vizavi de necurăția femeii lehuze, proaspătă mămică, sau a femeii aflate în perioada menstruației rămâne în actualitate și constituie pe nedrept un motiv de tulburare.
Dragă proaspătă mămică, îți mulțumesc că te-ai jertfit pe tine ca toată sarcina să decurgă bine. Îți mulțumesc că ai împlinit Cuvântul lui Hristos: „Lăsați copiii să vină la Mine”(Matei 19,14) și pentru tot chinul, nădejdea, rugăciunile, teama, îngrijorarea și toată osteanala care au însoțit  lunile de sarcină și momentul nașterii. Poate că îți faci încă o grijă acum că ești necurată datorită scurgerilor naturale, că nu te poți atinge de nimeni, că nu ai voie să intri în bise…

Femeia care își critică bărbatul

„Cu ăsta nu mai ai ce face!”, „E un incapabil, nu mai e ce a fost!”, „M-am săturat să stau în casă cu unul care nu mă bagă în seamă”, „Degeaba îmi bat gura, el tot ce știe face”, „Niciodată nu m-a apreciat”,  „E insuportabil, nu știu ce s-a întâmplat cu el”, „Ăsta nu e în stare de nimic”, „Niciodată nu face ce îi spun” și lista ar putea continua. E o listă plină de afirmații dureroase pe care adesea multe femei le fac la adresa soților lor. 
Sunt nedumerit de acest curent. Încep să caut un răspuns la oameni cu pricepere de sus. Străbat mii de kilometri pentru a ajunge la o cale deschizătoare de noi orizonturi. Întâlnesc un om rânduit de Dumnezeu. Întreb cu grijă ce se întâmplă de peste bărbați curge cu atâtea reproșuri și critici. Unii le merită din plin, deși ele nu fac decât să adâncească criza.  Dar sunt chiar toți atât de nevrednici?
-Femeia care își critică bărbatul pe sine se critică, pentru că la Cununie au devenit amândoi un trup, îmi răspunde părintele și mă aruncă într-o nouă …