Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din august, 2017

Cuvântul care biruiește gândul

Până când voi grămădi gânduri în sufletul meu,  durere în inima mea toată ziua și noaptea?  (Psalmul 12, 2) Gândurile negative, energii care ne secătuiesc puterile sufletești. Lucrări demonice prin care ni se ruinează puterea de a învinge greutățile vieții. Gândurile negative sunt gaura neagră a sufletului. Adesea aceste gânduri ne închid într-un colț al existenței și ne chinuiesc ziua și noaptea. De ce? Pentru că le încuviințăm, pentru că le dăm dreptate și astfel ele prind puteri nebănuite și ne leagă sufletul și trupul cu funiile unei suferințe fără sens. Apoi începem să ne temem de tot ce ne spun gândurile, devenind prizonierii anxietății, ai închipuirilor înfricoșătoare, uneori chiar terifiante. Adesea stăm de vorbă cu gânduri lăuntrice care ne defaimă, care ne descurajează, care ne umilesc și ne fac să ne simțim vinovați chiar și atunci când chiar nu există niciun motiv real. Nu acest lucru îl așteaptă Dumnezeu de la noi!  Nu în frica de gânduri se mântuiește

Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Pentru ultima oară în acest an bisericesc am deschis Sfânta Evanghelie la o pagină sângeroasă din istoria credinței noastre: tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Un gest nesăbuit determinat de o făgăduință păcătoasă ivită dintr-un conglomerat de patimi: mândrie, invidie, răutate, desfrâu. Încă o dată soarta profetului se confirmă! Proorocii, oameni de care lumea nu este vrednică, sunt condamnații lumii pentru a cărei îndreptare și-au pus viața. Din această zi, fără de încetare, pe Cerul Împărăției lui Dumnezeu strălucește o preafrumoasă stea înaintemergătoare: Sfântul Ioan Botezătorul! Pentru rugăciunile lui, Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi.